Newsletter BETAK SA

Newsletter

 

Electrozi de împământare

                              

 

          Electrozii de împământare sunt componente ale prizei de pământ și sunt principalul element de descărcare în pământ a sarcinilor electrice, respectiv a supratensiunilor. De aceea, electrozii de împământare trebuie să satisfacă o serie de cerințe dintre care cele mai importante sunt:

  1. Să aibă un coeficient de conductivitate cât mai mare pentru a disipa cât mai repede suprasarcinile electrice;
  2. Să aibă o suprafață de disipație a sarcinilor electrice cât mai mare pentru a asigura o descărcare corespunzătoare a tensiunilor din rețea, folosind cât mai puține elemente, deci un număr cât mai mic de electrozi;
  3. Să aibă o rezistență mecanică cât mai mare pentru a putea bate în pământ electrozii fără ca aceștia să se deterioreze prin îndoire.
  4. Să aibă o rezistență la coroziune suficient de mare pentru a asigura prizei de pământ un timp de viață cât mai lung.

         De regulă, indiferent de forma acestora, electrozii sunt fabricați din oțel, deci coeficientul de conductivitate este același pentru toți electrozii din oțel. Toate tipurile de electrozi din oțel se protejează anticoroziv prin zincare termică. Acoperirea oțelului cu un strat de zinc conferă electrozilor în afara protecției anticorozive și o creștere semnificativă a conductivității.   Există și o categorie specială de electrozi confecționați din oțel inoxidabil  sau cupru care au alți coeficienți de conductivitate și altă rezistență la coroziune, dar aceștia au destinații speciale de amplasament și exploatare și se utilizează în condiții specifice. (Fig.1)

  Fig.1. 

 

          Cei mai utilizați electrozi sunt fabricați așadar, din oțel zincat. Acești electrozi se împart în trei mari categorii:

    

  1.      din bare rotunde (pline); (Fig.2)
  2.      din țeavă rotundă; (Fig.3)
  3.      din profil cruce; (Fig.4)

 

          Electrozii din bare rotunde pline se utilizează mai puțin, în aplicații specifice de santier sau instalații electrice speciale.

   Fig.2.

          Electrozii din țeavă sunt electrozii tradiționali, cunoscuți de toată lumea și utilizați pe scară largă până în urmă cu 5-10 ani, când au fost înlocuiți cu electrozii fabricați din profil cruce.

 

  Fig.3.

          Avantajul incontestabil al profilului cruce se datorează faptului că electrozii fabricați din acest profil au o suprafață de disipație mai mare decât electrozii din țeavă, raportată la aceeași cantitate de metal utilizată la fabricarea acestora.

  Fig.4.

          De exemplu un electrod din profil cruce (50x50x3mm) cu lungimea de 1 m,  cântăreşte 2,44 kg de oţel şi are suprafaţa de disipaţie de 19 dmp. Un electrod din ţeavă (D50x3mm) pentru a avea aceeaşi suprafaţă de disipaţie trebuie să aibă lungimea de 1,2 m şi cântăreşte 4,18 kg. Acest lucru se datorează faptului că suprafaţa interioară a ţevii nu disipă sarcini/supratensiuni pentru că este total ecranată şi se comportă ca o cuscă Faraday. Asadar suprafaţa de disipaţie a ţevii este doar suprafaţa exterioară.

          De asemenea forma electrozilor din profil cruce este foarte avantajoasă din punctul de vedere al rezistenţei la batere, forţa necesară pentru baterea acestora în sol fiind mult mai mică decât forţa de batere necesară pentru ţevi.

          În concluzie se constată uşor că folosind electrozi de greutate egală dar fabricaţi din profile diferite, cruce respectiv ţeavă, suprafaţa de disipaţie pentru electrodul din profil cruce este cu 71 % mai mare decât pentru electrodul din ţeavă sau altfel spus, pentru a obţine aceeaşi suprafaţă de disipaţie, pentru electrodul profil cruce se consumă cu 49% mai puţin metal decât pentru electrodul din ţeavă, adică mai puţină poluare, mai puţină energie consumată, mai puţin efect de seră, mai multă energie verde, mai ieftin. Efect maxim obţinut la costuri minime.

 

          Betak produce toate tipurile de electrozi de împământare, într-o gamă variată de tipodimensiuni  în conformitate cu standardul european SREN 62561-2 “Componente de protecţie impotriva trăsnetului”. Produsele fabricate de Betak în conformitate cu acest standard sunt certificate de ICECON București, organism acreditat RENAR, desemnat şi notificat la Comisia Europeană.

 

Newsletter Betak

Doresti sa fi la curent cu ofertele noastre? Aboneaza-te pentru a afla primul toate noutatile! Profita de ofertele noastre!

Adresa noastra:
Str. Industriei nr. 4, Bistrita
420063 Bistrita-Nasaud, RO
Contact:
Tel: (+40) 263 234 312
Fax: (+40) 263 234 278

Situata in Bistrita, oras cu profund caracter saxon, societatea BETAK se aliniaza traditiei fabricantilor transilvaneni recunoscuti in Europa datorita produselor de o calitate deosebita, conform standardelor celor mai exigente. Din punct de vedere juridic BETAK SA a fost infiintata in anul 1992. Activitatea a fost demarata in 1995 prin punerea in functiune a unei mici instalatii manuale de zincare electrolitica intr-un spatiu inchiriat, avand un singur angajat. In prezent BETAK SA este lider de piata in productia de benzi zincate, unul dintre cei mai importanti fabricanti de parapeti metalici de protectie din Romania, producator de confectii metalice diverse si furnizor de servicii de protectie anticoroziva prin zincare termica.

Comunicate de presa

 

      
     

newsletter

rss google facebook twitter